PASIUNE SAU INCONSTIENTA?

    Ne dorim cu totii ,tot ce este mai bun pentru copiii nostri. Ne dorim invatatori cu har,profesori pregatiti,antrenori talentati. 
    Dorinta ne devine realitate ,ne bucuram mult dar in acelasi timp ne si intristam.Suntem mici ,mult prea mici,pentru a face ca lucrurile sa functioneze pe un fagas normal.

     Am vrut timp de o saptamana, sa vad cum evolueaza Ana .M-am dus la sala mai devreme cu o ora si am urmarit-o cu privirea prin geamul deloc prietenos.Mi-as fi dorit sa fiu acolo ,la un metru de ea. 
    Desi ma dusesem hotarata sa-mi vad copilul, privirea mi-a fugit spre antrenoare.Erau toate. Privirea lor spunea totul.Lucrurile nu se petreceau asa cum si-ar fi dorit.Nu aveai insa cum sa nu observi ,acel zbucium al perfectiunii ,sa nu auzi acele strigate ale exigentei. Erau nemultumite. Am fugit cu privirea spre Ana. Lansa coarda.Nu era cea mai buna zi a ei.La prima lansare am fost calma...la a doua am simtit cum ma enervez ...la a treia eram afara din sala... Mi-am spus mie ...incet sa nu ma auda decat propriile ganduri....nu ai stofa de pedagog! Am stat cinci minute si am revenit cu nasul pe geam. O zi grea pentru antrenoare.
    Am ajuns acasa si gandul imi zbura tot spre ele. Vocile  si privirea lor ...Aceste femei fac din pasiune asta! Tot din pasiunea lor vin si  rezultatele.Ce nu stie insa multa lume este cat de greu este in tara asta sa fii pasionat.Cat de greu este in aceasta tara  sa-ti iubesti meseria . 
   Chiar daca nu va vine sa credeti si ANTRENORII mananca! Si ANTRENORII platesc utilitati.Nicio medalie nu ii ajuta sa-si creasca copiii.Alearga  de la o sala la alta pentru a supravietui.De ce oare nimeni nu se gandeste, cat de bine ne-ar prinde ca acesti oameni sa-si poata canaliza toata energia si talentul  doar spre ce stiu ei cel mai bine sa faca.Sa fie remunerati pe masura ,sa fie stimulati cu prime in functie de rezultate...sa....sa....Devenim egoisti . Nu vrem sa-i mai impartim cu nimeni.Avem nevoie de ei odihniti, nu mereu pe fuga.Nu avem insa dreptul sa le cerem asta! Nu ca nu ar vrea! NU POT!
       Stim sa ne plangem ca nu ne-am calificat in diverse sporturi! Ce facem pentru sportivi? Va spun eu....Le impozitam primele! 
       Ma ventilez emotional pe blog si sper, ca printr-o minune,cineva care iubeste sportul sa faca ceva si pentru gimnastica ritmica ,pentru aerobic.
      Mi-a venit sa plang cand am vazut la televizor, cu cata mandrie se anunta calificarea la Jocurile Olimpice  a  Luizei Filorianu! Nimeni nu isi imagineaza cat de mult a contat pentru fetitele noastre aceasta calificare.Acest copil deosebit , a luptat enorm pentru visul ei si a reusit sa le ajute si pe fetele noastre sa faca asta.Le-a dat sansa sa  viseze,sa-si imagineze ca  sportul care-l practica are un viitor.Ca va veni un moment cand si ele vor avea SANSE. Isi aduce cineva aminte ,pana la aceasta fetita absolut minunata,sa se pomeneasca despre acest  sport? Isi aduce cineva aminte, sa fi vorbit macar cineva  despre vreo sponsorizare,investitie ? Stie oare cineva ,cate sacrificii stau in spatele acestei calificari? Am batut din palme si gata? 
        M-am saturat sa o vad pe Ana uitandu-se cu jind  pe you tube  la salile uriase din Rusia ,la covoarele mari care nu trebuie stranse zilnic si  care nu sunt deloc usoare .
 Aveti idee cat de frustrant este pentru un antrenor sa stea cu ochii pe ceas ca e dat afara din sala?(e inchiriata si pentru alte sporuri).

  Cam asta inseamna sa fii antrenor in Romania! Stiti insa ce este spectaculos? Nu au fugit toti din tara!Continua sa faca ce stiu ei cel mai bine! SA ANTRENEZE! Si atunci te intrebi .E pasiune sau inconstienta?



  

x